Bucuria Credinței la al 100-lea număr

Viața parohiei Ianuarie 14, 2013

La împlinirea cifrei 100 e un obicei ca să se facă un bilanţ, fie că e vorba de 100 de apariţii editorialistice sau de 100 de zile de mandat, sau aniversarea o sută de ani de viaţă s.a.m.d. De aceea nu puteam să trecem şi noi neobservată împlinirea a o sută de apariţii neîntrerupte a foii parohiale săptămânale BUCURIA CREDINŢEI. Nu vom vorbi despre rostul şi importanţa ei, fiind cunoscut aportul indubitabil al unei astfel de publicaţii în viaţa parohială. Noi înşine am urmat exemplul unor fraţi preoţi, cercetând mai multe modele din care ne-am şi inspirat puţin.

Parcă mai ieri apărea timid primul număr al foii ce se dorea a fi un mijloc prin care cititorul să afle, să cunoască şi să se împărtăşească din izvorul de Credintă Ortodoxă şi astfel să trăiască bucuria credinţei. Sperăm ca prin citirea pasajelor scripturistice, a învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, a cuvintelor de folos ai marilor duhovnici, să ne aducem umila contribuţie la zidirea duhovnicească a celor care primeau foaia. Totodată, prin intermediul publicaţiei noastre, am încercat să ţinem la curent enoriaşii şi nu numai, cu tot ce înseamnă realizările, dar şi greutăţile inevitabile ale unei parohii noi, cum este a noastră. De asemenea, au fost publicate şi problemele grave cu care se confruntă familia şi societatea românească.

De atunci până azi, foaia a trecut prin mici modificări stilistice, păstrându-şi însă nealterat scopul pentru care a fost înfiinţată: de învăţătură, cateheză şi informare.

Ne bucurăm să ştim că prin intermediul publicaţiei am reuşit să aducem cuvântul Evangheliei în casele credincioşilor, prin intermediul rubricilor de catehizare să răspundem multor întrebări şi nelămuriri pe care le au enoriaşii, în acelaşi timp fiind transparenţi în gestionarea fondurilor şi ţinerea la curent cu viaţa parohială.

Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături de la înfiinţarea parohiei şi ne-au sprijinit prin donaţii şi prin împlicare directă în activităţile ei. Mulţumim de asemenea celor care ne-au ajutat cu idei, sugestii, ca foaia să fie de un real folos.

Nu putem încheia fără să urăm publicaţiei noastre să ajungă să serbeze celelalte sute de apariţii, ca prin intermediul acestora cititorii să trăiască în inimile şi sufletele bucuria credinţei.

          Părintele Mihail Popa